Domol

Program adaptare la creșă sau grădiniță, fără separare

Cum ar fi dacă înainte de creșă sau grădiniță ar exista un loc unde copilul descoperă colectivitatea cu… tine alături?

Ce este Domol?

DOMOL este o ramură a programului TIMPURIU, dedicată copiilor care urmează să înceapă colectivitatea.

Știm că acest pas este important și aduce emoții atât pentru cei mici, cât și pentru părinți. De aceea, DOMOL este gândit ca o etapă de tranziție, care face trecerea mai ușoară și mai predictibilă. La DOMOL, copiii descoperă rutinele unei zile în colectivitate alături de părintele sau persoana lor de atașament. Participă la momentele de joacă, la cercul de dimineață și la activitățile senzoriale într-un cadru sigur, fără presiunea separării.

Este un preambul către creșă sau grădiniță, care reduce necunoscutul și construiește încredere pas cu pas.

Cui se adresează?

Se adresează familiilor care poartă în brațe mici minuni între 6 luni și 2 ani și care își doresc un loc în care să descopere, să observe și să integreze, în ritmul lor propriu, experiența unei creșe, cu toate micile rutine ce dau structură și siguranță începutului de zi.

Care este programul?

Întâlnirile noastre se vor petrece cu o frecvență de două zile pe săptămână, în intervalul 8:00 – 12:00 sau 8:00 – 12:30. Părinții rămân alături de copii și de echipa noastră, pentru a trăi împreună atmosfera caldă și liniștită a căsuței. E un timp de încetinire, de prezență, de așezare și de împrietenire– un răgaz în care și cei mici, și cei mari pot îmblânzi pas cu pas întâlnirea cu rutina colectivului, fără grabă și fără presiune.

Cu ce ajută?

Scopul lui Domol este să ofere familiilor un cadru și o structură – un fel de preambul către ceea ce urmează să fie copilăria trăită în creșă sau grădiniță. Sau, altfel spus, să deschidem împreună drumul unei călătorii complexe și transformatoare.

Va fi locul primilor pași prin educația timpurie, locul de trecere de la universul intim de acasă către un spațiu colectiv, unde alături de copii și părinți apar și alți însoțitori – educatori, prieteni noi, colegi de joacă. Așa cum ne place să facem la Kiddo, vom parcurge acest drum în tihnă, cu grijă și răbdare, astfel încât experiența să aducă bucurie pe de-a-ntregul și să clădim împreună o fundație solidă pentru viitor. O fundație pe care temerile devin mai ușor de înțeles, de dus și de trăit.

Cu ce veți rămâne din aceste întâlniri?

Încredere și curaj

Copilul experimentează mediul colectiv cu încredere și curaj, fără teamă, pregătindu-se pentru toate experiențele viitoare din creșă sau grădiniță

Abilități sociale și emoționale

Dezvoltă relațiile cu ceilalți copii și adulți, învățând să împartă, să coopereze și să-și exprime emoțiile într-un mod sănătos.

Bază solidă pentru învățare

Participarea constantă creează un ritm și o rutină care susțin curiozitatea, concentrarea și dorința naturală de a descoperi

Gestionarea fricilor și emoțiilor noi

Temeri care altfel ar fi copleșitoare devin experiențe de înțelegere și autonomie.

Bucurie și plăcere în colectiv

Copilul se obișnuiește cu interacțiunea socială și descoperirea, ceea ce face ca tranzițiile viitoare să fie naturale și plăcute.

Sprijin pentru familie:

Părinții primesc ghidaj și sprijin practic pentru a înțelege și susține dezvoltarea timpurie a copilului, consolidând legătura părinte-copil.

Locurile sunt limitate, pentru că ne dorim să păstrăm intimitatea și liniștea grupului. Dacă simțiți că Domol ar putea fi locul vostru, vă invităm cu drag să ne scrieți pentru înscriere și detalii.

Colțul nostru de gânduri

  • Cum învățăm copiii să-și recunoască emoțiile într-o lume în care, de multe ori, nici adulții nu știu să le numească?

  • De ce este jocul senzorial atât de important în dezvoltarea copilului? Răspunsul se află în felul în care simțurile modelează creierul și emoțiile.

  • Copiii învață cu mâinile, cu simțurile și… cu murdăria. Descoperiți de ce joaca messy este mai mult decât un simplu haos.

  • Cum putem transforma momentele dificile în oportunități de conectare și învățare pentru cei mici? Disciplina pozitivă ne oferă răspunsuri.