Ce este Early Learning With Kiddo și ce înțelegem la Kiddo Care prin perioada de adaptare?

În general, atunci când suntem expuși la un mediu sau la situații necunoscute, fiecare dintre noi experimentează un anumit grad de anxietate și are nevoie de timp pentru a se adapta la necunoscut (la reguli și norme, la colectiv etc.) Procesul este similar și cu atât mai provocator pentru cei mici, iar momentul în care micuții încep să meargă la creșă sau grădiniță este o etapă importantă din viața fiecărei familii. Este o adevărată aventură cu multe necunoscute, cu multe temeri și așteptări și multe planuri care ies sau nu ies mereu așa cum au fost proiectate. Este o etapă ce presupune schimbări, atât pentru părinți cât și pentru cei mici, motiv pentru care fiecare are nevoie de o perioadă de tranziție de la cunoscut la necunoscut.

Tocmai din acest motiv, Early Learning with Kiddo oferă o perioadă de adaptare treptată la tot ce acest proces aduce nou în viața fiecăruia, fiind o alternativă blândă a creșei tradiționale, adică un program de educație timpurie creat cu scopul de a ghida și sprijini familiile în această etapă de tranziție.

Adaptarea treptată la creșă/grădiniță, care pe termen lung îi va permite să-și dezvolte autonomia și socializarea, reprezintă totuși multe schimbări pentru piticul tău. Întâi de toate, copilul trebuie să se familiarize cu noul spațiu, cu noile materialele, cu alți copii și adulți, toate acestea fiind o noutate pentru el. Mai apoi, trebuie să se separe temporar, probabil pentru prima dată, de mami și de tati și/sau de alte persoane cu care era obișnuit să conviețuiască și să interacționeze clipă de clipă, și cu care împărtășea o legătură emoțională esențială, numită în literatura de specialitate legătură de atașament.

Înainte de a înțelege mai bine tot ce înseamnă acest proces de adaptare treptată, e nevoie să ne oprim puțin asupra conceptului de atașament. Astfel, atașamentul, obiectul de studiu al multor autori, poate fi definit ca legătura afectivă unică pe care copilul o dezvoltă față de persoanele care îl îngrijesc în primele luni de viață. Apariția acestei legături ar răspunde, potrivit psihologului John Bowlby (autorul Teoriei atașamentului), la două funcții principale pentru copil: pe de o parte, obținerea unei ocrotiri necondiționate datorită menținerii proximității cu figurile de atașament și, pe de altă parte, cea a dobândirii unei siguranțe emoționale care permite explorarea, învățarea și socializarea progresivă a copilului (Bowlby, 1953). Până la urmă, a avea una sau mai multe figuri care ne fac să ne simțim iubiți, în siguranță și protejați este o necesitate de bază a ființei umane

Așa cum am menționat anterior, de-a lungul primului an de viață, bebelușul își stabilește legături emoționale puternice față de alte ființe umane (legături de atașament). Copilul poate să-și creeze diferite tipuri de legături, dar este important să existe una sigură, și anume, un atașament securizant. Când facem referire la acest concept, cei mai importanți doi piloni sunt: (1) Siguranță, intimitate și protecție. Fie că suntem părinți sau educatori, pentru a-i învăța pe copii să vină la noi atunci când au o problemă, aceștia au nevoie un context în care să se simtă protejați și în siguranță; și (2) Autonomie. Chiar dacă al doilea pilon ar putea părea contrar primului, promovarea autonomiei constă în a le permite să exploreze, să fie curioși, să se aprecieze pentru ceea ce sunt. Acest lucru nu înseamnă că trebuie împinși de la spate, ci să-i încurajăm pas cu pas. Rezultatele studiilor de specialitate ne arată că un stil de atașament sigur contribuie atât la bunăstarea emoțională a copilului, cât și la un limbaj mai dezvoltat, o capacitate de învățare mai bună și o capacitate mai mare de a se simți în siguranță și de a se adapta din punct de vedere social. Revenind la perioada de adaptare, prin intermediul și mulțumită acestui atașament securizant, copilul se va simți în siguranță și astfel va putea să înceapă să exploreze, să acumuleze noi cunoștințe și să stabilească noi relații și noi legături afective cu cei din jur. Totuși, un aspect de care trebuie să ținem cont e faptul că un copil care în primii ani de viață a dobândit un atașament securizant, nu va avea încredere în necunoscuți. Normal și natural este să exploreze prin intermediul figurii de referință, nu să „meargă” cu orice necunoscut. Tocmai din acest motiv, la Kiddo Care am gândit un program de adaptare treptat, cu părintele în sală. Prezența mamei, tatălui sau a persoanei care l-a îngrijit până în momentul de față e una esențială pentru ca cel mic să poată să-și construiască o conexiune cu tot necunoscutul pe care îl are în jurul său. Astfel, copilul tău va avea nevoie de siguranța oferită de acea figură de atașament și numai prin intermediul acelei siguranțe va putea să înceapă să ne descopere pe noi și o lume complet nouă.

Credem cu tărie că dacă e important să se stabilească legături afective sigure cu figurile de referință, la fel de important va fi să se stabilească atașamente sigure și cu educatorii și cu centrul educațional. Crearea unei legături nu se face de pe o zi pe alta, ci este nevoie de timp și spațiu comun. Din această siguranță, copiii pot cunoaște noul adult (educatorul Kiddo Care) cu care va crea noi legături și îl va percepe ca pe o persoană de încredere.

Unele familii cred că prezența lor nu favorizează tot acest proces de tranziție. Totuși, hai să ne imaginăm împreună o situație care implică disconfort. De exemplu, putem să ne gândim la o internare, situație care generează de obicei anxietate, frică etc. Cum preferi să fii, singur sau cu cei care te iubesc și te susțin? Cred că răspunsul e destul de simplu… Ființele umane de toate vârstele se simt în siguranță și depășesc momentele dificile mai bine atunci când sunt alături de cei dragi. Cu atât mai mult când e vorba de vârsta copilăriei timpurii.

O întrebare pe care și-o pun mulți adulți este cât timp îi ia unui copil să se adapteze. Răspunsul ar fi că fiecare copil este diferit și are propriul ritm de adaptare. La Kiddo Care propunem un program de adaptare personalizat pentru nevoile fiecărei familii, însă prioritatea este grija pentru starea de bine a celui mic. Promovăm conceptul de adaptare și nu de resemnare, motiv pentru care este important pentru noi ca cel mic să simtă că primește tot sprijinul de care are nevoie pentru a se simți în siguranță alături de noi pe toată perioadă programului, mai ales atunci când persoana de atașament nu va mai fi în preajmă. Perioada de adaptare este gândită pentru patru săptâmani, timp în care oferim celui mic oportunitatea de a-și forma o legătură de încredere și siguranță emoțională cu educatorul, acestea devenind baza pentru explorare și învățare.

Early Learning with Kiddo este creat pentru a susține o copilărie trăită fără grabă.

Vă așteptăm cu drag alături de noi!