Azi mi-e drag să scriu despre importanța jocului spontan în mediu natural.

Dar înainte de a intra în subiect, da-ți-vă răgaz să vă amintiți când joaca liberă pe afară era ceva normal și natural, și gândiți-vă câte beneficii v-a adus…

Eu m-am născut și am crescut într-o perioadă în care încă puteai ieși afară pentru a te juca liber și fără teamă. Într-o perioadă în care copiii se adunau pentru a juca ascunselea, să sară coarda sau să meargă să exploreze împrejurimile. Alergam, săream, cream legături între noi și cu natura. Au fost multe momente în care imaginația noastră a zburat cât a putut de mult a putut și încă mai păstrez vie amintirea acelor zile….

Revenind la timpurile noastre și la educația timpurie, observ cu tristețe cum pe zi ce trece cei mici au din ce în ce mai puține oportunități de a se juca spontan, și cu atât mai puține de a se juca liber în mediu natural. Spun cu tristețe fiindcă acest tip de joc le oferă micuților abilități și instrumente pe care e dificil să le deprindă într-o activitate dirijată sau în fața unei tablete…
La nivel teoretic, există două tipuri de joc: spontan/liber și dirijat. Jocul spontan este acela care apare din inițiativa celor mici, adică nu există adulți care influențează decizia lor. Astfel, e compus din acele activități alese în mod independent (fie individual, fie în grup), „regizate” de copiii înșiși și pe care le desfășoară sub umbra unor motivații intrinseci. Copiii direcționează acțiunea și se joacă pentru plăcerea de a se juca, nu pentru orice fel de recompensă sau aprobare din partea adulților.

Un exemplu de acest tip de joc ar putea fi atunci când un copil merge pe stradă și decide să pășească o dală da și una ba; sau atunci când urmează să traverseze trecerea de pietoni și alege să pășească doar liniile albe sau doar liniile negre. Acest tip de joc apare instinctiv și, așa cum am menționat anterior, fără prezența adultului.

Față de jocul spontan, jocul dirijat/regizat are mereu în spate implicarea adulților. De asemenea, are obiective predeterminate, care sunt de obicei achiziții cognitive, de recreere sau terapie.

Azi, vreau să mă concentrez pe jocul spontan și să evidențiez câteva din avantajele pe care le are. Cu asta nu vreau să spun că jocul structurat nu are importanța lui, din contră…

Însă, vom vedea că este foarte important să lăsăm și un spațiu generos pentru ca micuții să improvizeze și să-și poată crea propriile jocuri. Ba chiar e recomandat să se și plictisească, chiar dacă uneori pare înspăimântător pentru mulți părinți. În fapt, copiii trebuie să depună eforturi mentale pentru a-și crea momente de distracție. Plictiseala precede procesele creative și întâlnirea cu ideile șugubețe. Practic, învață să facă ceva din proprie inițiativă, fără ca noi, adulții să venim mereu cu o rezolvare.

Din literatură știm că există o relație directă între joc și dezvoltarea creierului. Copiii se joacă pentru a afla lucruri despre lume și despre ei înșiși, jocul îi ajută să descopere (și să se descopere), să exploreze și să creeze situații de tot soiul… Pentru cei mici, chiar și cel mai simplu joc are straturi și straturi de sens, contribuind enorm la dezvoltarea cognitivă, la reglarea emoțiilor și la reziliență. Practic, jocul este singurul lucru de care copiii ar trebui să-și facă griji în primii ani de viață, deoarece, prin intermediul lui, învață și se dezvoltă ca ființe umane. Dar pentru ca învățarea autentică să aibă loc, jocul trebuie să fie și liber și spontan, permițând copiilor să observe, să experimenteze și să testeze lumea din jurul lor.

Așa cum am menționat anterior, jocul liber poate fi unul individual, în care copilul alege în mod liber să facă ceva în funcție de nevoile sale interne, fără a primi niciun fel de directivă din partea adultului. De asemenea, poate apărea dorința copilului de a se alătura unui grup, moment care contribuie la dezvoltarea unui comportament social pozitiv, consolidând în același timp identitatea personală și stima de sine.

Totodată, prin confruntarea cu situații diverse, jocul liber le permite micuților să-și dezvolte abilități de rezolvare de probleme și să caute tot felul de abordări creative, iar dacă noi adulții le-am spune în fiecare clipă ce trebuie să facă și i-am dirija în permanență, mă întreb de unde ar mai putea ei învăța să răspundă cu resurse propri la situațiile care le ies în cale și, mai mult de atât, să devină acei adulți autonomi și creativi de care toată lumea vorbește…?